Scrisoare catre Laura

Sti ca suntem niste oameni de treaba. Si uneori uitam prea repede de ce ar trebui sa ne trezim in fiecare zi. Si uitam cine ne-a calcat in picioare. Si de ce ar trebui sa zambim. Si sa incercam sa invatam sa iubim…si sa uitam.

Sti…ca eu am nevoie de cineva care sa ma faca sa iubesc sarbatorile de Craciun?! Si sa ma faca sa spun toate lucrurile care ma macina…cu toate gandurile negre care ma urmaresc. Zi de zi, Zi de zi. Zi si noapte. Si care nu ma lasa sa respir, sa compun, sa zambesc.

Dar pe de alta parte imi iubesc viata. Awesome as fuck. Pentru ca ceea ce sunt e din cauza rahaturilor de care pana la urma ma mandresc. Si tu ar trebui sa gandesti la fel. Pentru ca e timpul nostru, si doar al nostru.

Sti?!? Nu sti! Oamenii sunt niste idioti care nu se bucura de rasaritul soarelui. Pentru ca suntem idioti. Sti ca barbatii, si urasc asta, ofera flori doar cu anumite ocazii. Fuck this!

Si mai stiu ca esti mandra de mine. De fiecare data cand te uiti la mine. Pentru ca ma sti. Asa cum sunt. Idiot. Doar ca imi pare rau ca nu ti-am spus de fiecare data cand am fost indragostit. Este un sentiment incredibil.Ca la 14 ani. 16. 24. 28. Asta m-a dat peste cap. Si m-am transformat. In acel om de care nu imi este drag. Si m-am hranit cu surogat.

Adica pana la urma este destul de simplu. Sa nu avem incredere in oameni. E foarte simplu. Cel mai simplu. Iar rostul nostru pe lume sa fie asa…un fel de…(?!?). Oare?!?

Eu zic sa le mai dam o sansa. Una.

Punkt.

1 thought on “Scrisoare catre Laura”

  1. Toti avem dreptul la o alta sansa…toti avem dreptul sa fim iubiti si sa iubim… pentru ca in definitiv iubirea e cea care misca totul in lumea asta si clar o poate face spre abisul fericirii sau al dezastrului.
    Cred ca tu ai mare dreptate ca este timpul nostru… si este dureros de adevarat ca am invatat sa ne trezit dimineata fara sa pretuim ceea ce ziua ne va da.
    In schimb, perioada asta pe care o trec acum ma invata ceva fundamental… ca nimeni, dar efectiv nimeni nu ar putea face ca eu sa accept ceva ce ma irita in general daca nu vine de la mine. Sunt singura care poate schimba ceva… ajutorul din exterior e doar o iluzie. Ala este surogatul… ajutorul din exterior. Si iti spun si de ce. Pentru ca in momentul in care ajutorul meu a decis sa plece pe un alt drum eu ma voi simtii din nou pierduta.
    Si incep sa mai inteleg ceva, ca este suficient sa schimbi o virgula in comportamentul tau si tot ce este in jurul tau trebuie sa se adapteze la fluxul actiunilor tale. E clar ca trebuie sa ai un nivel de constiinta care stie ca prin decizile tale nimic nu va mai fi ca inainte…
    Discutii pe care ar trebui sa le facem la o bere. J
    Oricum, de fiecare daca cand dam o alta sansa cuiva, in realitate ne o dam noua pentru ca satisfacem o nevoie personala… in mod inconstient… sunt sigura de asta.
    Eu sunt mai mult decat mandra de tine… asta nici nu ar trebui pus in discutie…
    Suntem pe drumul cel bun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s