Ce trebuie sa faci cand te doare maseaua de suflet

via Liviu Alexa http://www.ziardecluj.ro

E final de an si simt ca trebuie sa mai schimb putin tonul textelor mele. In urmatoarele saptamani, o sa va scriu mai multe lucruri despre schimbare. In ultimul an, multi m-au intrebat ce e cu mine, m-au simtit schimbat, mai calm, mai sigur pe mine. Tot fermecator sunt :) ), dar foarte schimbat, spun prietenii mei. Stiu ce am facut in ultimii doi ani cu mine, dar n-am simtit profunzimea schimbarii decat acum o luna cand un prieten, Andrei Crivat, mi-a spus sfios, dupa un drum impreuna de 10 ore: “Liviu, am plecat de dimineata la drum cu tine si sunt mirat. Nu ai ridicat tonul niciodata la telefon. In alti ani, te enervai, te agitai pe masina, uau…”.

Nu m-am schimbat, sunt in mijlocul acestui proces. Felul in care scriu s-a schimbat, felul in care privesc viata s-a schimbat, astea sunt semne vizibile. Dar procesul e lung si inceputurile lui au fost dureroase.
Pentru exemplificare, va atasez un text scris in iunie 2010, acum 3 ani si jumatate, un text aparent inaltator, dar care ascundea un eu foarte trist, macinat de depresie, de stres, de dureri crunte in cap si in suflet.
Textul se numeste “Cum va supar eu pe voi”.

Citim?

Parca sunt prins intr-o colivie. O alta colivie din sirul de colivii al vietii pe care si cantecul ni-l sopteste: colivia pantecelui mamei, colivia scolii, coliviile iubirii, colivia casniciei, colivia batranetii si, la final, colivia Domnului.Parca sunt prins intr-o colivie. Singur m-am prins, mi-am incuiat zavorul si, crezand ca sunt in desene animate, am inghitit cheia: muncesc atat de mult incat nu mai am timp nici sa ma uit la lume, la cum mi se scurge viata.
Scutiti-ma de sfaturi. Stiu si eu ca “anii astia-s cei mai importanti”, ca “muncesti si te trezesti batran”, ca “intr-o zi o sa pici pe jos si n-o sa mai poti face mare lucru”. Ma doare-n pula de parerile voastre.
Stiu prea bine ca gresesc.
Imi supar parintii. Sunt peste cinci ani de cand nu am mai stat doua zile legate acasa, sa vad cum miroase ciorba si cum se fac cartofii prajiti, sa ma plimb pe bulevardul teilor acneici, m-am intarcat definitiv. Si ce-i curios e ca nu ma doare.
Ii supar pe cei ce ma iubesc, fiindca nu am timp sa stau cu ei. Cei ce ma iubesc neconditionat pentru ceea ce sunt eu au insa rabdare. Nu ma rasfat: asa cum sunt multi cei ce ma urasc, sunt si mai multi dintre cei ce ma iubesc – e norocul meu.
Ca un catel ce trage-n lesa dornic sa miroase toate colturile lumii, va pierd cateodata din ochi. Eu trag de lantul vietii si voi ramaneti in urma, mirati de mine si de nesabuintele mele. Doar cand firul tristetii nu se mai poate intinde, abia atunci ma intorc sa vad daca m-ati iertat.
N-am timp sa dorm, n-am timp sa-ti fac dragoste, n-am timp sa povestim, n-am timp sa ma gandesc, n-am timp sa-mi spui ce s-a mai intamplat in cartea ta, n-am timp sa-mi povestesti banalul lucru al zilei tale, n-am timp sa te mint, n-am timp sa te fac sa intelegi, n-am timp sa ma spal, n-am timp sa ma uit la cer si sa mananc inghetata, n-am timp sa pasai gagici pe strada, n-am vreme sa ma tund, n-am vreme sa ma uit in oglinda (in colivii, nu sunt oglinzi).

Tu esti un om fericit, Liviu?

Slaba intrebare! Ca sa ti-o evit, iti bag o platitudine: Dar ce e fericirea?
N-am timp sa mananc, n-am timp sa ma imbrac, n-am timp sa ma gandesc la viitor, la prezent sau la trecut.
In mijlocul unui carusel, eu sunt cel care calculeaza distanta dintre doua scaune, pentru ca, la timpul potrivit, sa trec printre ele riscand totul spre noua colivie.
Sigur ca ma gandesc la asta, sigur ca stiu ca nu-i bine. Intotdeauna am insa un plan, un punct de unde plec si unul in care as vrea sa ajung. Cateodata se mai termina benzina din vene, cateodata mai plang, cateodata imi mai tremura inima.
Dar merg mai departe si, dupa ce-mi sterg lacrimile si imi reumplu rezervorul, zambesc la gandul ca, si de-ar fi ca infarctul sa-mi intre-n urechi, macar nu sunt un functionar al vietii.
Eu stiu sa te fac sa simti, eu stiu sa iti arat ca poti ajunge oriunde, in mine poti sa ai incredere: cu scrisul iti scot lacrimile din pleoape, cu imbratisarea mea, chiar scurta, te-nchid in coconul in care urechile-ti tiuie de placere.
Cand iti arat cum se rade, atunci burtile ne sar fara compromisuri.
Cand ma vezi cum urasc, atunci privirea ti se-nfioara de mirare: cum e posibil ca in aceeasi inima sa locuiasca atatia?
Sunt ca un cub Rubik, am mereu cate o culoare pentru tine, dar nu o sa ti le arat niciodata pe toate. Invarte-ma, mai numara-ma odata, o sa iti iasa orice altceva.
De ce nu-mi arati toate fetele, Liviu? De ce nu ti se vad toate culorile, Liviu? Stiu ca ai multe culori, ti-am vazut si negrul si verdele, si rosul si albastrul. De ce te dai cu trei parfumuri in fiecare dimineata? De ce de ce de ce de ce de ce de ce.
Hei, sunt eu, chiar si cand crezi ca nu stiu daca mai stiu cum ma cheama.
Stiu cum ma cheama, ce naiba!
Eu sunt Catelul Care Stie Ca Lumea Trebuie Mirosita In Fiecare Zi.
Ia-ma asa cum sunt si-o sa impartim asa cum trebuie Franzela Vietii.

Un text frumos, dar cata durere aveam in mine atunci. Era ca o durere de masea, doar ca nu era maseaua de minte, ci maseaua de suflet.

O sa va spun ca pe mine m-a schimbat nu o intamplare dura a vietii, nu o revelatie, ci momentul banal in care Cristina m-a dus la un om special, un om calm, de profesie psiholog, la care nu m-as fi dus altminteri nici sa ma bati, caci eu, desteptul de Liviu Alexa, consideram ca psihologii sunt inginerii ratati ai muncii cu sufletul, utili pentru neveste depresive si dependenti de pacanele.
Nu mi-am luat o lectie si nici o palma de la viata cand m-am intalnit cu acest psiholog. Ci mi-am luat un pumn direct in plex. Nu pot sa ii dau numele si, daca v-as descrie prima mea sedinta cu el, ati crede ca ce s-a intamplat acolo e o fantezie.
Destul sa va spun ca acel om m-a convins in cateva zeci de minute ca am un suflet grav suferind, ca si sufletele se imbolnavesc, aidoma dintilor, doar ca noi, oamenii, suntem niste papagali lasi care mergem la stomatolog mult mai repede decat la doctorii de suflete. De suflet ne e rusine, nu vrem sa le aratam altora bataile din trecut, abuzurile sexuale sau morale la care am fost supusi, ranile noastre.
Fiindca boala sufletului e mult mai greu de acceptat decat gonoreea, radacinile ei sunt greu de descoperit si vin, adesea, din copilarie sau sunt reziduurile generatiilor anterioare.
La prima mea sedinta, am primit o diagnoza perfecta a starii grave in care ma aflam.

“Daca ai tarie, putem incepe. Eu nu am nicio putere de vindecare asupra ta, nu asta e rolul meu. Eu pot doar sa deschid usile din tine, pentru asta am facut scoala, dar tu trebuie sa intri in tine si sa te repari. O sa fie greu, dureros, unii nu suporta aceasta durere, caci nu sunt pregatiti. Cei care au curaj sa mearga in trecut, au mai multe sanse sa mearga inainte decat cei ce raman impovarati de problemele nerezolvate pe care le cara in spate toata viata”.
Dar ce poate fi atat de important, draga Liviu, imi spunea de acum prietenul meu psiholog, ca sa te determine sa te repari, sa incepi lupta cu depresiile si cu frustrarile si cu defectele tale? Nimic, ai crede, caci depresiile le poti stinge cu munca sau cu alcool, frustrarile le poti ameliora cu ura sau cu violenta, constienta defectelor o poti inchide intr-o punga mica pe care sa o arunci inapoi intr-un dulap sufletesc, Si ai mai putea sa o duci cativa ani, de ce nu? Unii o duc asa toata viata. Daca apuca sa traiasca toata viata, sufera enorm.
Trebuie sa existe un motiv important pentru care sa vrei sa te schimbi, sa arunci la gunoi lipsa de timp, exagerarile, indeciziile. “Stiu ca am o depresie, dar acum nu ma pot apuca de mine, am un proiect la serviciu”, putem gasi, draga Liviu, multe motive ca sa amanam.

Cateodata, motivul ni se insinueaza in corp. Se numeste cancer. Potrivit prietenului meu, e una dintre cele mai interesante boli din lume. Atata doar ca e terminala . Caci boala asta, bat-o norocul, are puterea incredibila de a ne opri din drum.

Da, Liviu, e o boala extraordinara. Are o putere mai mare ca a mea, ca psiholog, sau ca a ta, indecisul. Se aseaza in fata ta si te opreste. Cand ai cancer, nu mai conteaza proiectul de la serviciu, stresul pentru rata la banca, faptul ca nevasta a scapat pe jos o sticla de bulion sau faptul ca nu ai obtinut promovarea. Cancerul se uita cu amabilitate la tine si-ti da decisiva: Hei, nu stiu cat mai ai de trait, dar ai face bine sa renunti la rahaturile din viata ta si sa traiesti cat mai din plin rastimpul pe care il mai ai pe pamant. Alege tu care sunt cele mai importante lucruri, bolnavule, iti spune in cap cancerul. Si atunci sa vezi schimbari: nu mai bagam in noi rahaturi, nu mai abuzam de alcool sau tigari, ne privim altfel copiii, ne dam seama cat de inutile au fost lucrurile cumparate sau unele gesturi facute de noi, in fine, ne schimbam. Atata doar ca e prea putin timp pentru a mai trai cu aceste schimbari. Si te intreb, Liviule, de ce trebuie sa vina cancerul peste noi ca sa ne schimbam? De ce trebuie sa ne forteze ceva ca sa o facem? De ce e nevoie de cancer sau de un accident de masina grav din care sa scapam numai noi, ca sa ne dam seama ca viata ne-a dat un semn pentru a nu ne mai bate joc de ea? De ce naiba nu suntem in stare sa o facem fara un motiv anume?”.

Iar aste lucruri mie mi-au dat de gandit. Dupa acea sedinta, era o zi de miercuri ploioasa, am iesit pe strada si am inceput sa plang. Si am plans sau lacrimat trei zile la rand, fara motiv.
La aproape doi ani dupa intalnirile cu acest om, nu incetez sa ma trag de suflet sa vad daca nu cumva am revenit la starea anterioara. Chiar dupa un proces lung si dureros de lucru cu mine, sunt mereu atent sa nu cumva sa revin in prapastia ignorarii de sine, m-am indepartat mult de groapa si vreau sa ajung si mai departe de ea, sa nu o mai am pe harta inimii mele niciodata.

Textul asta nu e o lectie pentru voi, e doar o confesiune.

Intr-o perioada, extaziat de starea de bine pe care o resimteam, aveam tendinta de a incerca sa ii conving pe toti din viata mea ca e bine sa faca si ei un pas inapoi inspre ei pentru a putea merge mai fericiti inainte. Mi-am dat seama ca e o prostie.
Nu toti constientizeaza durerea sufleteasca, unii sunt dependenti de abuz sufletesc, altii, eterne victime. Degeaba le explici ca nu e bine sa se lase dominati de neveste sau soti abuzivi, ca nu e bine sa puna presiune pe copii sau sa se concentreze doar pe realizarile adversarilor, acesti oameni sunt inca in stadiul in care vor sa sufere, nu in stadiul in care vor sa se repare.

Nu poti schimba lumea, ne spunem noi, niste gandaci efemeri. Asa e, nu toti sunt cei ce pot schimba lumea.
Dar cu totii ne putem schimba pe noi insine. Nu e om pe lumea asta care sa nu se poata schimba.

Schimba-te tu si cei din jur se vor schimba dupa tine. Am inteles greu indemnul asta ce pare mai degraba un cliseu de pastor baptist, dar mi-am dat seama ca e adevarat pana la ultima consoana.

Alegeti ce vreti sa fiti: victime ale suferintei si cliseului sau oameni simplufericibili.
Paradisul nu e in Biblii, ci e aici, pe Pamant, mi-a spus acelasi prieten.
Tu iti faci din viata Paradis sau Iad, cat mai ai de trait pe pamant.
M-am gandit ca inca sunt norocos: de la 0 la 18 ani, nu a contat cum am trait, sufletul meu crestea, de la 18 la 34 de ani, mi-am batut joc de sufletul meu, dar am decis sa nu o mai fac. Privesc smerit spre viitor si ma rog lui Dumnezeu sa imi dea o viata cat de cat lunga, ca sa recuperez “pierderile” si sa trec pe profit emotional: sa muncesc fericit, nu cu dorinta de a demonstra, sa construiesc din inima, nu din frustrare, sa iubesc cu sinceritate, nu cu ignoranta, sa zambesc pentru tot, nu sa mimez amabilitatea.

Nu m-am pocait, nici nu mi s-a aratat un inger in vis.
Nu m-am tampit, stati linistiti, nu-s pe pastile. E duminica dimineata.

M-am trezit.

via Liviu Alexa http://www.ziardecluj.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s