#1987

29 de ani au trecut al dracului de repede. Repede. Si ceea ce sunt…sunt din cauza asta. 

Acum 29 de ani…si incerc sa imi imaginez cursul lucrurilor care s-au intamplat atunci…imi imaginez…

We are forever!!! 

Scrisoare catre L.R.H

Stiti de ce o respect eu pe Laura? !? Pentru ea este singura femeie, repet femeie, care si-a asumat. Sentimente. Emotii. Timp. Emotii. Timp.

Care a asteptat. Ca o adolescenta. Timp. Emotii. Timp. Ea. Care are totul. A asteptat. Cuminte.

Ce vreau sa zic? Nimic. Pentru ca nimeni nu stie ce e in sufletul ei. Nici eu. Nici tu.

Si din cauza asta o indragesc. Pentru ca EA este speciala. Si pentru ca in vreun fel sau altul a fost alaturi. Si pentru ca intr-o zi de ianuarie ne-am impartasit emotii. Si ne-am comportat ca niste adolescenti. Din cauza aia. Cuminti.

Imi este dor de tine. Atat.

Unde sunt eu in toata povestea asta?

“ Omule este inclinat spre uitare, iar practica uitarii devine, de-a lungul timpului o arta fundamental. Iar daca uitarea, aceasta mare doamna, n-ar estompa gandurile aflat sub influenta pasiuniii, daca nu le-ar cuminti si nu le-ar pune in buna oranduiala, creierul nostru n-ar fi decat un simplu container. In lipsa uitarii, am putea oare sa mai deschidem ochii spre ziua de maine? Ce s-ar intampla daca am fi siliti sa traim suferinta ca pe o emanatie neintrerupta a sufletului nostru, daca uitarea n-ar acoperi incercarile vietii noastre asa cum norul ascunde soarele? Supravietuirea ar fi imposibila. Tot asa s-ar petrece si cu marile bucurii. Daca uitarea nu le-ar domoli, ele ar ajunge sa ne sminteasca. Uitarea este aceea care alina durerea unei iubiri pierdute…Rana se cicatrizeaza, tot asa cum luciul fotografiei se sterge odata cu timpul. ” Emir Kusturica – Unde sunt eu in toata povestea asta?