Rpst’s Weblog


96 km
aprilie 29, 2009, 8:48 pm
Categorisit la Articole | Etichete: ,

In 96 de km vezi multe.80 km/h.Groapa.Tarnacop.Cativa care se fac ca se munceste.Groapa.Lopata.Excavator.Bitum cald.Localitate.Groapa.

Doar un grup de copii bateau mingea pe o ulita paralela cu drumul judetean.Restul,oamenii,se faceau ca respira aerul democratiei.



Udrea: Autoturismul de serviciu cu care circul îmi pune viaţa în pericol
aprilie 11, 2009, 7:24 am
Categorisit la Articole | Etichete:

“Ministrul Turismului, Elena Udrea, susţine că maşina pe care o foloseşte în interes de serviciu, un Audi A6 închiriat de la RAAPPS, este nesigură şi îi pune viaţa în pericol, din cauza defecţiunilor repetate.

“Ieri după-amiază (n.r. – joi), la întoarcearea dintr-o vizită în judeţul Giurgiu, autoturismul cu care circulam a rămas fără frâne, punându-mi astfel viaţa în pericol. Din cauza acestui incident era să ratez deplasarea la deschiderea evenimentelor organizate de Ministerul Turismului la Suceava “, a declarat agenţiei MEDIAFAX Elena Udrea.

Udrea inaugurează, vineri, “Drumul ouălor încondeiate”, un proiect de promovare a meşteşugurilor tradiţionale bucovinene inclus în programul turistic “Paştele în Bucovina“.

Ea a adăugat că este a doua oară de la învestirea în funcţia de ministru când autoturismul de serviciu se defectează grav.

“În urmă cu o lună am rămas în pană pe Autostrada Soarelui, în drum spre Litoral. Era furtună şi norocul meu a fost că tocmai trecea domnul George Copos pe lângă noi şi m-a luat cu maşina lui până la mare”, a continuat Udrea.

Ministrul Turismului a precizat că instituţia pe care o conduce nu are un parc auto, deoarece maşinile demnitarilor care se ocupau de turism în Cabinetul Tăriceanu au rămas în patrimoniul Ministerului pentru Comerţ şi IMM.

“Aş circula cu maşinile mele, care sunt mult mai sigure, dar nu am voie să fac asta, pentru că există un protocol pe care trebuie să-l respect”, a mai spus Udrea.

Ministerul Turismului se află în proces de achiziţie a mai multor autoturisme. Pentru ministru va fi achiziţionată o maşină de 141.760 de lei, fără TVA (35.000 de euro).

Pentru directorii din minister vor fi cumpărate trei autoturisme de 80.000 de lei fără TVA (aproximativ 20.000 de euro), iar pentru ceilalţi angajaţi ai ministerului vor mai fi cumpărate şase autoturisme de 50.000 de lei (12.500 de euro) şi un lot de nouă autoturisme de 21.000 de lei fara TVA (5.250 de euro).

Potrivit unui proiect de ordonanţă de reducere a cheltuielilor bugetare, Guvernul va interzice instituţiilor publice să cumpere autoturisme sau să achiziţioneze astfel de mijloace de transport în leasing.”

Si reactile romanilor:

mai intai isi cumpara udrea masini cat incape din banii bugetului de austeritate, dupa care nu mai are nici-un minister voie sa cumpere masini. ca vorba ceea e din cauza protocolului, nu ca ar vrea ea, cum naiba sa circule cu audi 6, ce aia e masina pt ea? noroc cu copos ca o mai ia la mare din cand in cand, ca barba-su nu prea are grija de ea si cu basescu ar fi prea batator sa mearga iar la mare.
a ramas fara frane, desfranata!
Tzaranco vezi ca iti cade tzarana din buletin !
doamne cata nesimtire?!!nu_ti eate rusine ,ai uitat de unde vii si profiti de legatura cu base?
da chiar unde e exemplul de solidaritate!! vezi doamne la ce importanta e ea nu poate merge cu a6!!
cand se ducea la suceava, presupun ca a fost prea scum sa ia avionul si sa ajunga in maxim 2 ore… a stat ea cu curu in audi a6 vreo…6-8 ore nu? si sigur s-a stricat si frana, chiar la vale, nu mai avea roti, s-a transformat in avion. minciuni dinastea ieftine doar pe la tractoristi mai auzi cand ara pe camp si zic ca au fost pe tanc in razboi.
vad ca s-a sters p p_u_l_a
cand oamenii nu au bani pentru mancare ,sunt sute de mii de someri,o parvenita doresti masini de zeci de mii de euro pentru tot ministerul.din pacate profita de naivitatea noastra ,care ii alegem indiferent ce au facut si fura pe fata din banii nostri.in tara nu sunt bani pentru infiintarea unor centre de sanatate unde se pot face transfuzii de celule stem pentru bolnavii de leucemie ,fiindca nu sunt bani si ea cu o nesimtire catacteristica unui parvenit vrea masini scumpe si straine pentru ministerul ei.acesti oameni trebuie sa-i sanctionam cel putin prin votul nostru .
pai audi a 6 este defecta? sa ia logan ca astfel creste economia tarii. si nu zic ce spune mai sus cineva ca are oua de incondeiat, ci eu am o **** de supt pentru udrea
am si eu doua oua de incondeiat, tocmai le-am ras si le-am dat cu afterseiv pentru tine, te astept, sunt umed, sunt fierbinte, nu rata deplasarea, rascoapto!
il astept sa ma pupe-n koor
daca si o asemenea “declaratie” a unei asemenea stoarfe a ajuns sa fie o stire, apoi sa-mi bag p u l a in ea de mediafax
senzatieee!!!intra pe vv vv vv.joacapokergratis.com aici gasesti informatii despre cum sa obtii pana la 700$ gratuit pentru a juca poker online,despre site-urile de poker, despre casele de pariuri sportive,cote,rezultate,clasamente, despre cazinourile online precum si forum unde gasesti parole la turneele freeroll precum si poti discuta cu jucatorii de poker si pariuri sportive din intreaga tara
lua-te-ar d r a c u’ de boarfa! (vad ca nici d r a c u’ nu mai este acceptat de mediavax :) ))) dati-o in p i z d a m a – s i i !
lua-te-ar *****’ de boarfa!
nu incape vaca domnului in dacia. cu ce vaci ne-am pricopsit….doamne!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
nu-i incape chizda in logan? sa frece banutii romanasilor vad ca se pricepe ,da nu cumva sa-i tremure chizda la gropi
of saraca cu singurul neuron pe care il are vrea cel putin un x5 sau un range rover caci asa e obisnuita, vai de prostii din tara asta care au pus manuta de la munatu ca sa iasa imbecila asta ministru! sistemul ei de gandire este complet defecta , habar nu are despre ce este vorba in turism, singura ea legatura cu turismul pana acum a fost voiajul pana la milano sau paris pt shopping si excursiile de lux din bora bora, canare, saint tropez. va rog frumos cei care au votat pdl-ul sa o voteze pe elenutza basescu si jiji parnaie becali, ca sa conduca pe culmi marete la bruxelles aceasta tara!!
am un ford fabricat in 2002 si cumparat in 2007 de mine si nu sa stricat niciodata de cand am cumparato… minciunile politicienilor au devenit o obisnuinta. altii merg cu dacii fabricate in anii ‘90 si ea se simte nesigura intr-un audi a6. maaaaaaa nu mai mintiti poporul! rusine sa va fie.
astia nu patesc nimic…numai omenii de treaba…
daca am creiat un minister special pentru un stalp basescian , logic trebuie sa o si utilam personal,sediu,masini etc ca bani sunt cacalau , dar nu pentru salari,pensi nu pentru astea nexam rusina domnilor guvernanti a-ti schimbat firmele la ministere numidu-le altfel si tinete nene de angajari de oameni normal devi\otati .daca seful a adus dela cluj totata suflarea subordonata ex primarului boc , dece sa nui aducem la bucurest i
o duc eu cu roaba, daca vrea
dar masinile de la fostul minster al comerrtului care erau folosite de angajatii pe turism de ce nu pot fi folosite?
oferta ta este mult prea generoasa pentru stoarfa asta! mai ales, tinand cont de aeru’ conditionat!
o nenorocita si pupincurista…doamna udrea reprezentati ministerul turismului in romania! de ce nu va deplasati curu’ intr-un logan ? vi se face greatza ? please die !
da’ de service nu a auzit pitipoanca asta? te pomeni ca o sa fie data la fier vechi a6-le dupa ce primeste un q7. sa mi-o dea mie ca ma descurc cu ea. ii dau la schimb kangoo cu 250.000km. are frane bune si aer conditionat la manivela geamului!
du-te ba in p izd a ma tii de bashit! ce crezi ca tremura chilotzii pe mine? iesi in pu la mea de gunoi pedeleu!
elena udrea spune lucrurilor pe fata, si chiar daca se plange de confortul masinii cu care se deplaseaza ibn diverse localitati, o face pentru siguranta sa. nu vrea sa riste nimic, nici propria sanatate, nici o eventuala lipsa de la conducerea ministerului, in care ar pati ceva grav, ce ar necesita spitalizare. doamna udrea este un ministru corect, care nu vrea sa se abata de la nimic in actiunile sale, dar nu vrea sa isi puna in pericol viitorul sau uman si politic
Aici sunt banii nostri!!!
ma baieti, poate va gaseste traian dupa aidi, aipi, si alte cele….
mortii mamelor voastre de imbuibati nenorociti
“as circula cu masinile mele” pai de cate masini are nevoie o parasuta pentru depalsare? aia de la stat nu e buna? si hai zici una personala, dar “masinile mele? zici ca are pe putin 10 masini, care sti ce masini are asta?
sa mi-o dea mie ca eu ma descurc cu ea. mie nu mi-e asa frica de moarte.
saracuta. nici masina nu o suporta si pt fundul ei de parvenita nici audiul a6 nu este bun. poate un q7 sau un bmw x6 ca altfel doamna nu se simte la adevarata ei valoare. nulitatile *****
la cate masini are fufa asta in garaj … audi a6 e ca.ca ! sa dea si ea un exemplu de solidaritate , asa cum zice boc , si sa mearga cu loganul ! sau face vanatai la popou ?
n-o suporta nici masina. n-a platit taxa pe prostie.
sa-i dea o dacia logan daca ii face rau in audi!
a da, corect, dar o masina produsa autohton ce are, ii pute doamnei ministru in dacia?
sursa: mediafax.ro
Weekend placut


Ce vreau…cand sunt la volan
februarie 20, 2009, 10:17 am
Categorisit la Articole | Etichete: , , , , , , ,

…sa rulez constant cu 100 km/ora pe o distanta de 160 de km

…sa nu circul timp de 5 ore pe un drum pe care normal il faci in 2 ore

…sa nu imi fie frica ca indoi geanta din cauza gropilor din sosea

…sa imi faca semn cel din fata daca pot sa il depasesc cand el merge cu 60 km/ora

…sa existe parcari si cosuri de gunoi pe marginea soselelor

…sa nu mai depasesc pe drum european carute,carduri,turme si magarusi

…sa ajung si eu acasa la ora 19

…sa…nu imi aduc acum aminte de toate

Complectati voi …



&@tui tara,sistemul si…
februarie 16, 2009, 8:01 pm
Categorisit la Articole | Etichete: , , , , ,

Pana cand nu ne vom da seama ca avem nevoie de Oameni,nu cu “o” mic,mai mult decat de diplome vor trece multi ani.

Revin…pana cand ne vom da seama ca e mai mare nevoie de Oameni decat de o tidula…nici asa nu e bine.

Pana cand ISI vor da seama ca OMUL sfinteste locul nu hartia…dar parca nici asa nu spun mare lucru.

Sper ca odata am sa prind si eu zilele in care mai mult conteaza ca vrei sa faci prin asta fiind mult mai aproape de ceea ce trebuie sa faci decat…decat sa ne mandrim cu o diploma si aia luata cu factura,pe undeva,prin vreo universitate obscura.

Parca rimeaza…

Se numeste vointa.Se mai numeste ca in unele domenii nu ai nevoie de cursuri de 5 ani.Se mai numeste si ca X sau Y nu fac mare lucru.Iar N ar vrea dar nu are loc sa dea din coate.Se mai numeste si faptul ca prostia e la loc de cinste in tara asta de (pot sa spun “cacat”?)…de cacat.

Sti?!?…

Nu…nu stiu!!!

O saptamana placuta tuturor.



“Tipic” made by Romania
octombrie 12, 2008, 10:46 pm
Categorisit la Articole | Etichete: , , , , , ,

Tipic pentru o tara ca Romania.Nici nu ma mai mir pentru atitudinea care o am.Clar ca nu am nici o problema.Sunt tipic pentru un tanar cetatean al acestei minunate tari care se numeste Romania.
Ma uitam si eu aseara la meci.Romania-Franta.Am deschis o bere.Cu inca doi amici.
1-0.Ura.Repede.Sms cuiva care nu vedea meciul.E vorba de Mihai.2-0.Un stadion intreg de romanasi.Un public anemic.Nici la 2-0 nu erau in stare sa isi incurajeze sau sa se bucure de propria echipa care pana la urma conducea o echipa cu istorie in fotbalul mondial.
2-0 si istoria se repeta.Ca si  Mihai Viteazul,Stefan cel Mare si compania.Stam si asteptam sa ne bombardeze echipa adversa.Ca vorba aia,atacul e ceea mai buna aparare.Anemic.Totul.
O tara intreaga se gandea ca poate reusim sa le dam inca odata peste nas acelora care ne-au facut tigani.Macar prin asta sa le aratam ca si asa,cu un neam de corturari,putem sa invingem marele cocos galic.
Se pare ca nu am fost in stare.2-1 la pauza.2-2 la final.Multi zic ca un rezultat bun.
Acum nu stiu cat de bun.Ca parca era mai bine sa scoatem 3 puncte acasa.Parca.Si oare,ca ma tot intreb,Insulele Feroe au avut un rezultat bun cu Romania?Ca 0-1 e totusi un rezultat la care nimeni nu se astepta.Da oare or avea si aia aceasi atitudine?Sa se bucure ca nu au primit 6 goluri asa cum era pe vremuri?
Sa ne multumim cu o remiza?Sa ne multumim cu resemnarea ca “lasa domnle,ca faceam parte din grupa morti”.Atitudine?Frica?Saracie?Anemie?Luati o vitamina.Vitamax,e bun,rosu si sanatos.Dar faceti ceva.
Dar ma resemnez.Si eu.Ca ei.Daca o echipa de 11 oameni se multumesc cu un rezultat de egalitate in schimbul unui meci a carei victorie au avut-o in varful ghetei,ma multumesc si eu cu o viata second-hand.O remiza.Asa,pentru ca imi iubesc patria si nu vreau sa plec de acasa.

Seara placuta dragilor.