Rpst’s Weblog

” Botosu de Humor nu mai e…
Duminica am ieşit la plimbare ca de obicei cu câinii nostrii. Este o relaxare atât pentru noi, cat si pentru caini, care se bucura din plin de clipele de libertate petrecute in preajma noastră.
Bucuria lor este de nedescris, sărituri, tumbe, tot ce se poate ca sa ne arate cat sunt de fericiţi. Peisajele si împrejurimile sunt superbe la noi in Bucovina, si o ieşire in mijlocul naturii este la indemna oricând. Bătrânul nostru prieten ,Botosu (sau Bot cum îl strigam noi) mergea tăcut si liniştit alături de noi. După un timp ne-am oprit. Se uita la noi atent la orice mişcare .Aşa a fost toata viata lui. L-am mângâiat si am vorbit cu el. Anii si-au pus amprenta pe sănătatea lui .Nu mai era cel de alta data. M-a privit cu ochii lui mari si blânzi, s-a ridicat si a pornit agale spre culmea dealului. Când a ajuns sus de tot s-a oprit si a rămas acolo mult timp adulmecând aerul si mirosurile pe care le cunoştea de atatia ani. Privea insistent orizonturile îndepărtate; parca isi lua rămas bun de la tot ce i-a fost drag in viata lui, de la fericirea cu care alerga prin zăpada sau iarba înalta fiind doar cu noi ,cei care îl iubeam atât de mult. Ochii lui exprimau totul, erau graiul pe care nu-l avea. Ştia când este certat pentru ca pleca ochii in pamant ca si cum i-ar fi fost ruşine de năzbâtia făcuta. Intindea labuta prieteneşte atunci când era lăudat, isi lipea capul de mâinile noastre atunci când nu-l băgam in seama si întotdeauna presimţea când vine soţul meu acasă cu cel puţin 10 minute înainte sa apară. Începea sa dea semne de bucurie si scâncea la poarta.
După doua zile de la acea duminica in care cred ca prin starea lui si-a presimţit sfarsitul, soţul meu l-a găsit mort, cu ochii larg deschisi, reci si goi care nu mai spuneau nimic. Ochii aceia mă vor urmări toata viata. Socul ne-a bulversat toata familia. Am plâns cu toţii. Murise eroul nostru ,prietenul nostru drag. Murise in linişte, singur, fara sa ne deranjeze.
Nu puteam sa cred, nu era adevărat. Moartea ni l-a răpit totuşi prea repede .Nu caut sa inteleg de ce si nici nu reuşesc. Venim seara târziu acasă si nu mai e. Niciodată nu va mai fi cineva ca el. Scriu ca despre un om, o persoana draga noua, pentru ca el a fost un suflet de om intr-un trup de câine.
Sunt mulţi acei care l-au cunoscut si l-au admirat datorita performantelor sale. Ani la rând a fost atracţia principala in expozitii. A reprezentat cu cinste rasa Ciobanestilor Romaneşti de Bucovina si mulţi dintre iubitorii acestei rase il vor regăsi in pedigreeul exemplarelor pe care le deţin.
Mai presus de toate acestea, el a fost si va ramane eroul nostru, mândria noastră, câinele cu suflet de om pe care noi l-am iubit din tot sufletul si care a făcut parte din famila noastră.
Acum un gol imens a ramas in locul lui si nimic nu-l va umple vreodată .Poze, trofee, diplome peste tot in jurul nostru este iubitul nostru Bot .Atât a rămas …si un mormânt rece in gradina peste care vom aşeza flori. Flori peste care nu călca niciodată ca sa nu mă supere pentru ca ştia ca le iubesc. Regretam mult ca nu am fost alături de tine in ultimile clipe de viata. Adio dragul nostru prieten si te vom iubi veşnic chiar si dincolo de moarte si nimeni nu-ti va lua locul in inimile noastre niciodată.”
Dana Ghiuţa
„canisa de Humor”

sursa: www.bucovinadogs.ro

ps: imi este dor de Alfa