Rpst’s Weblog

Au trecut 23 de ani.23 de ani in care tot mai putin ma gandesc la asta.Imi rup foarte putine momente  din viata cand sa ma ocup si de asta.Si am promis de nenumarate ori ca fac tot ce imi sta in putinta ca lucrurile sa mearga inspre bine iar istoria sa nu se repete.

Iar istoria se repeta intotdeauna daca ingredientele sunt aceleasi.Ba cateodata iasa si mai rau.

Numa` bine.

Tibi a avut nesansa sa conduca autovehiculul personal in timp ce un dobitoc cu permisul suspendat l-a lovit in plin.30 de ani.Coma de gradul 2.O fetita si o nevasta asteapta acasa ca el sa se reintoarca viu.

Dupa analizele facute Adi a fost gasit pozitiv.Dupa alte cateva analize a reiesit ca primele au fost gresite.Momentant este daramant de situatia pe care o traieste.32 de ani.

Maria si Mihaela.Doua surori.Una de 2 ani iar ceea mica de doar 8 luni.Amandoua abandonate de mama in orfelinatul din Deva.Mama isi traieste bine mersi onorabila varsta de 20 de ani impreuna cu parintii ei fara de a sti care sunt adevaratii distinsi domnii care au uitat ceva.

The end it`s near…

Stau.Si fac NIMIC.Stau intr-o camera de hotel conectat la internet.Cineva incearca sa imi bage pe gat poezii,sau ma rog,rime emo.Sau cum or fi ele.Stau sa ma gandesc daca sa fiu sau nu sincer.

Camera de hotel.Am masurat peretii si inca nu inteleg de ce platesc atata pentru confortul care il ofera.Cam nimic.Stare de nimic.Si fac NIMIC.

M-am hotarat totusi sa dau nota acelor cuvinte care tind a fi poezie.Sfatul ca oamenii ar putea sa scrie si despre lucruri vesele.Dragostea,nedumerirea,suferinta si dezamagirea pot fi lasate pe altadata.Atata.Se poate scrie si despre lucruri frumoase.Cum ar fi…hmmm….picuri de ploaie.

Apropo,camera de hotel este numarul 4.

Cum mergi spre Petrosani,luand-o la  stanga,printre gropi si gunoaie descoperi surprins ca exista viata si dupa moarte.O singura strada principala in care nu ai cum sa te pierzi.Cateva blocuri gri de pe care cade tencuiala,trotuare animate de cateva cosuri de gunoi si acelea darapanate si oamenii fara chef de viata.Livizi.Tacuti.Cativa trecuti prin toate etapele betiei.Si cativa copii care privesc reclamele viu colorate ale magazinului care tocmai ce si-a deschis portile.

Nimic iesit din comun.O localitate umbrita de amprentele economiei comuniste.Putin dintre localnici poti spune ca ar fi ai locului.Cateva idei si postere electorale lipite fara sens pe cosurile de gunoi.

Exista in schimb si Dan.Un metru optzeci.72 de kilograme.Par ravasit.Imbracat decent si curat.Petecele care mama lui le-a cusut pe patalonul de blug dau impresia de “la moda”.

Daca te opresti si l-ai intreba ce face ar raspunde cu o mandrie de nedescris.”Traiesc!!!”.Si chiar traieste.Este casatorit de 2 ani cu Mara,o fata pe care a cunoscut-o de cand avea 15 ani.Pe atunci nu avea inca curajul de ai spune ca este dragostea vietii lui.Timpul a trecut,Mara a continuat sa fie confidenta lui,astfel incat la un moment dat si-au dat seama amandoi ca singurul lucru frumos prin care relatia lor ar putea continua este sa isi declara unul altuia dragoste eterna.A fost o nunta simpla cu putini invitati,o masa la restaurantul Cocosul de aur,acolo unde de multe ori tatal lui Dan isi ineca necazul in bautura.Cateva rude apropiate,prieteni si colegi de scoala,popa si nasii au facut aceea  seara de neuitat pentru tanarul cuplu.

Au trecut deja doi ani de cand s-au casatorit.Au o fetita sanatoasa de 9 luni,o camera si-o bucatarie a lor.Baia este la comun cu parintii lui Mara.

Pot spune ca sunt fericiti.Linistiti.El lucreaza la magazinul de piese auto din localitate pe un salar care unii l-ar numi derizoriu.Ea,Mara,este vanzatoare la un magazin alimentar pe acelasi salar pe care il castiga si Dan.Nu au nici unul dintre ei studii superioare.Au terminat un liceu iar cursul vietii nu le-a dat voie sa mearga la o facultate.Le place sa se plimbe pe coclaurile care imprejmuiesc orasul Petrila,sa citeasca si sa vizioneze un film impreuna,seara,cand se intorc de la servici.Isi iubesc fetita,Alexandra,ca si cum fiecare zi ar fi ultima in care ar mai avea-o langa ei.

Am vorbit cu Dan zilele trecute.Parea ingandurat iar la intrebarea mea daca este suparat a schitat un zambet plin de lehamite.M-a intrebat la randul lui daca cred ca as avea timp suficient de mult sa il ascult  incat sa imi dau seama de situatia lui.Am zambit.Este acelasi raspuns care l-as fi dat si eu.

Am facut cinste cu o cafea.Am povestit de muzica,politica,viata,fete si caini.Nu mare lucru.Am fumat cateva tigari si am sorbit cafeaua,una extrem de proasta,si am ras cand ne-am dat seama ca suntem nascuti in aceasi zi a anului.

Finalul a fost infricosator atunci cand a spus: “Nu imi permit nici macar sa visez la mai mult”.De ce?!?.”Nu sunt un invingator”.Am incercat sa-i spun ca situatia lui,casatorit,cu o fata pe care o iubeste,tata al unei fetite care rade de bucurie cand ajunge el acasa sunt lucruri care denota faptul ca a invins in vreun fel sau altul.A zambit.

Am parasit orasul Petrila inspaimantat de ceea ce am vorbit cu el.Mi-am dat seama ca defapt nu am inteles la ceea ce s-a referit atunci cand a spus ca nu este un invingator.Mi-am dat seama ca dreptul la sanse egala ale unui copil este egal cu zero.Ca nu este plamadit sa aiba o atitudine de invingator.Ca la primul “derapaj” are sanse sa aiba aceasi soarta a tatalui sau,decedat la 35 de ani,beat intr-o margine de drum.Ca asta este viata,diferentele dintre clasele sociale sunt extrem de mari iar odata ce ai pornit pe un drum iti este foarte greu sa te reabilitezi.Nu ca nu vrea.Pentru ca nu poti.Soarta.Pentru in lumea asta trebuie sa existe o balanta,strungari,politicieni,fii de doctori,mineri,hoti,oamenii cu sau fara viitor,carne de tun sau pursisimplu Dan.

Ceea ce vreau sa spun este ca uneori,in viata,candva,trebuie sa iertam.Sa lasam la o parte suferintele proprii si sa iertam,cat putem de mult.Poate asa,nefiind nici noi perfecti,exista posibilitatea sa fim iertati.

Proportional egal nu cred ca este posibil.Oricate ocazii  am aveam nu stiu daca suntem in stare sa reintoarcem aceste beneficii in egala masura.Ei,lui,lor,voua.

Fiecare sa faca un pas inapoi si sa priveasca in stanga si dreapta.Sa vada pe cine gaseste pentru ca in lumea asta sunt si oameni,nenumarati,care sunt lasati in urma.Ei pana la urma raman acolo unde i-ati lasat.Stau.Si asteapta.Lor sa le cereti iertare.

Ca rezumat…nici nu stiu daca lobotomia ar fi o solutie.Am fi agasati sa aflam ca am merge pe acelasi drum.Din pacate.

ps: recomand urmatoarea piesa

Forrest Gump suite

Astazi a fost foarte clar totul.Sa fie de la vreme.Putin rece?Asa…cum ne place noua.Oamenii la fel.Sictiriti.Adormiti.Fara un tonus foarte puternic.Bolnavi.Mai da-i in masa de oameni.Hahaha!

Matematica.29.X2.58.Sunt aproape de media de jumatate.Jumatate de viata.Si orice mi-ai spune sunt la jumatatea vietii.Fara sa fac mare lucru.Si atunci?!?Rostul?Rostul clipelor pierdute?!?Stresul?Supararea?Certurile?Pentru?!?

Jumatate si nu am facut nimic.Si nici tu.Decat material.Caramizi.Tapet.Un frigider si promisiunea ca in viitor v-a fi bine.Nu indeajuns de multumitor.Hai sa nu ne mai multumim cu putin.

Ne facem credite pe 30 de ani.Fix pix.Sa le facem!!!Fara sa ne mai gandim.In 30 de ani cate lucruri se pot intampla?Ca vom fi sau nu instare sa achitam…hai sa traim.Hai!!!

Sunt atatea lucruri pe care le-am dorit a fi infaptuite.Si nu am facut nimic.Sunt atatea lucruri marunte de care ne este frica sa ne aducem aminte.Sunt atatea lucruri importante pe care nu le-am facut si ne-am fi dorit sa le facem.Mai da-i in masa pe toti!

Do it yourself! Si ce daca vecinii se vor uita chioras ca am dat muzica mai tare?Mai da-i in masa de vecini!!!Asta e muzica.Tare.Nu le convine?!?Sunt tanar…

Tanar doamna!!!Tanar!!!

Cu intrebarea aceasta Valentin m-a convins sa ma gandesc mai mult,nu la ceea ce sunt,deocamdata,ci la ceea ce am vrut sa fiu odata,candva.Teenage lobotomy!

Uitam cu o usurinta iesita din comun lucrurile care le-am scrijelit pe un perete.Sa nu mintim.Sa nu furam.Sa nu dezamagim.Sa nu fim ceea ce am urat intotdeauna la altii.

Dupa analiza sfarsitului de an realizam cu o deosebita uimire ca am devenit exact opusului a ce am vrut sa fim.Mintim.Furam.Dezamagim.Cu usurinta.Nici nu ne mai gandim de doua ori.Parca ne-am nascut in starea acesta de negare.Totala.

Teenage lobotomy!

ps: cine sunt eu?!?

A trecut.Acum e acum.

Hai la multi ani la toata lumea!